Un nou inceput... (martie 2010)

Asocierea este necesara pentru ca de multe ori un cor se aude mai puternic decat o voce de solist, dar repertoriul acestui cor trebuie ales cu grija. Am spus si cu alte ocazii ca tara noastra arata acum ca dupa razboi, bande de talhari moderni devalizeaza tot ce se afla in apropierea lor, incepand cu bogatiile naturale, paduri sau lacuri cu pesti si ceea ce a mai ramas din asa zisele "bunuri ale intregului popor". Dar ceea ce este mai grav, a fost distrus sistemul educational, iar tupeul si ignoranta au devenit adevarate atuuri. Refacerea invatamantului si educarea copiilor si a adolescentilor in asa fel incat sa aiba "dragoste de carte" nu poate fi facuta de cei carora le-a fost candva lehamite sa mearga la scoala. Se repeta mereu cuvinte mari, cum ar fi "educatie de excelenta", dar multi dintre elevii de clasele I-VIII au probleme grave de exprimare sau de ortografie. O sansa a noii generatii poate fi internetul, dar acesta este infestat cu multe informatii eronate si multe capcane... Nu-mi ajunge pagina oricat ar fi de lunga, sa scriu cate cred ca ar trebui sa se faca pentru a incerca sa se indrepte lucrurile dar punctul de pornire, in mod sigur, este educatia.

Scoala de vara Generatia Urmatoare - de la vis la realitate (mai 2010)

In urma cu cativa ani, la firma BITNET CCSS srl, s-a conturat ideea construirii unui Observator astronomic in localitatea Marisel. Iar pentru ca cercetarea trebuie sa mearga mana in mana cu educatia, m-am gandit ca organizarea la Marisel a unei Scoli de vara avand ca tematica astronomia, radioastronomia si radiocomunicatiile moderne ar completa armonios aceasta idee. Iata ca in acest an (2010) Scoala de vara "Generatia Urmatoare" isi va deschide portile pentru primii cursanti.
Cine sunt primii cursanti? Elevi din Cluj care, timp de o saptamana, vor face observatii astronomice, vor asculta prelegeri pe teme de astronomie si radioastronomie, vor face adevarate lucrari de laborator care sa-i initieze in primii pasi ai radioastronomiei si a radiocomunicatiilor moderne.
Avand in vedere actualele probleme financiare din tara, probabil ca in acest an s-ar fi putut organiza doar o tabara entuziasta dar fara esenta... Aveam nevoie totusi de aparate optice mai performante si echipamente de radiocomunicatii construite cu scop didactic, asa ca am inceput sa caut sprijin de la potentialii sponsori. Si iata ca FUNDATIA DINU PATRICIU, care sprijina de cativa ani excelenta in educatie in tara noastra s-a oferit sa ne ajute. Am avut in urma cu o luna o foarte placuta intrevedere cu d-na Tincuta Baltag, careia i-am prezentat proiectul de organizare a unei tabere pilot, ca precursor al Scolii de vara. Dansa a fost foarte receptiva la aceasta idee si intr-un timp extrem de scurt m-a anuntat ca stafful Fundatiei Dinu Patriciu a hotarat sa sprijine financiar proiectul cu o suma de 5000 de euro, nerambursabili. Si astfel am inceput sa parcurg drumul concret de la vis la realitate.

luni, 18 aprilie 2011

Scoala de vara "GENERATIA URMATOARE" MARISEL 2011

La cursurile Scolii de vara din acest an vor participa cel putin doua serii de cursanti. Deocamdata am stabilit ca prima serie sa inceapa in data de 04 iulie 2011 (luni) si sa se incheie in 09 iulie 2011 (sambata). Cea de a doua serie va incepe luni, 11 iulie 2011 si se va incheia sambata, in 16 iulie 2011. Inca nu am demarat inscrierile. Poate ca in aceasta vara vom organiza si o scoala "de week-end" cu durata de 2-3zile, pentru adulti. In perioada imediat urmatoare voi reveni cu amanunte privind organizatorii, conditiile de participare, modul de inscriere si cheltuielile de participare.

Un comentariu:

  1. Un domeniu atractiv si interesant care i-ar putea captiva pe cei tineri si i-ar putea ajuta sa-si descopere talentele ascunse. Ma bucur ca a-ti initiat astfel de cursuri de vara. Va doresc succes si asteptam vesti despre tabara.

    RăspundețiȘtergere