Un nou inceput... (martie 2010)

Asocierea este necesara pentru ca de multe ori un cor se aude mai puternic decat o voce de solist, dar repertoriul acestui cor trebuie ales cu grija. Am spus si cu alte ocazii ca tara noastra arata acum ca dupa razboi, bande de talhari moderni devalizeaza tot ce se afla in apropierea lor, incepand cu bogatiile naturale, paduri sau lacuri cu pesti si ceea ce a mai ramas din asa zisele "bunuri ale intregului popor". Dar ceea ce este mai grav, a fost distrus sistemul educational, iar tupeul si ignoranta au devenit adevarate atuuri. Refacerea invatamantului si educarea copiilor si a adolescentilor in asa fel incat sa aiba "dragoste de carte" nu poate fi facuta de cei carora le-a fost candva lehamite sa mearga la scoala. Se repeta mereu cuvinte mari, cum ar fi "educatie de excelenta", dar multi dintre elevii de clasele I-VIII au probleme grave de exprimare sau de ortografie. O sansa a noii generatii poate fi internetul, dar acesta este infestat cu multe informatii eronate si multe capcane... Nu-mi ajunge pagina oricat ar fi de lunga, sa scriu cate cred ca ar trebui sa se faca pentru a incerca sa se indrepte lucrurile dar punctul de pornire, in mod sigur, este educatia.

Scoala de vara Generatia Urmatoare - de la vis la realitate (mai 2010)

In urma cu cativa ani, la firma BITNET CCSS srl, s-a conturat ideea construirii unui Observator astronomic in localitatea Marisel. Iar pentru ca cercetarea trebuie sa mearga mana in mana cu educatia, m-am gandit ca organizarea la Marisel a unei Scoli de vara avand ca tematica astronomia, radioastronomia si radiocomunicatiile moderne ar completa armonios aceasta idee. Iata ca in acest an (2010) Scoala de vara "Generatia Urmatoare" isi va deschide portile pentru primii cursanti.
Cine sunt primii cursanti? Elevi din Cluj care, timp de o saptamana, vor face observatii astronomice, vor asculta prelegeri pe teme de astronomie si radioastronomie, vor face adevarate lucrari de laborator care sa-i initieze in primii pasi ai radioastronomiei si a radiocomunicatiilor moderne.
Avand in vedere actualele probleme financiare din tara, probabil ca in acest an s-ar fi putut organiza doar o tabara entuziasta dar fara esenta... Aveam nevoie totusi de aparate optice mai performante si echipamente de radiocomunicatii construite cu scop didactic, asa ca am inceput sa caut sprijin de la potentialii sponsori. Si iata ca FUNDATIA DINU PATRICIU, care sprijina de cativa ani excelenta in educatie in tara noastra s-a oferit sa ne ajute. Am avut in urma cu o luna o foarte placuta intrevedere cu d-na Tincuta Baltag, careia i-am prezentat proiectul de organizare a unei tabere pilot, ca precursor al Scolii de vara. Dansa a fost foarte receptiva la aceasta idee si intr-un timp extrem de scurt m-a anuntat ca stafful Fundatiei Dinu Patriciu a hotarat sa sprijine financiar proiectul cu o suma de 5000 de euro, nerambursabili. Si astfel am inceput sa parcurg drumul concret de la vis la realitate.

joi, 29 aprilie 2010

"Tara lui Andrei", o incercare nereusita

Sunt fizician, cercetator la o firma privata si doctorand in Inginerie electronica si telecomunicatii la Universitatea Tehnica din Cluj. In primii ani de activitate am predat Fizica dupa care am trecut la activitati ingineresti. Dar dragostea pentru fizica in general, astronomie si astrofizica in special m-a tinut conectat la cercetarile stiintifice actuale. Poate ca tocmai aceasta pendulare intre stiinta si tehnica m-a convins ca procesul educational trebuie sa fie atat interdisciplinar, cat si ancorat in realitatea cotidiana. Consider deasemenea ca activitatea didactica la clasa trebuie completata cu activitati extrascolare care sa prezinte elevului sau studentului posibile vocatii viitoare. Era in urma cu vreo patruzeci de ani. Am facut parte dintr-un grup de elevi de clasa a VII-a carora li s-a predat, de catre cercetatori consacrati, elemente ale teoriei grafurilor, algebra booleana, scheme logice si notiuni de programare, intr-un institut de cercetare din Cluj. Mai apoi, fiind la liceu, am facut lucrari de laborator si "practica" la Institutul de Tehnologii Izotopice si Moleculare din Cluj. Aceste activitati mi-au marcat viitorul si, fiind acum trecut de cincizeci de ani, pot sa spun ca l-a maracat in sens pozitiv. Incerc acum sa transmit generatiei ce se afla inca pe bancile scolii o parte din cunostintele pe care le-am acumulat de-a lungul anilor. Pe de o parte am publicat o serie de articole de popularizare a stiintei iar pe de alta parte incerc sa pun bazele unei scoli de vara cu caracter repetitiv avand ca directie de studiu astronomia, radioastronomia, tehnici de radiocomunicatii moderne si IT. Am proiectat si conduc lucrarile de constructie ale unui observator astronomic realizat cu fonduri private, am proiectat si executat Statia sol de comunicatii cu sateliti artificiali cu orbita joasa. Toate acestea se afla in dezvoltare in localitatea Marisel din judetul Cluj, pe un teren ce-l am in proprietate privata. Am incercat sa obtin sprijin in finantarea partiala a unei tabere educationale pilot pentru elevi din clasele VII-XII tematica fiind initiere in astronomie si tehnici de radiocomunicatii terestre si spatiale, aceasta tabara fiind de fapt un precursor al Scolii de vara. Am incercat sa inscriu proiectul in competitia "Tara lui Andrei-Orasul Tau" organizat de Petrom dar, din motive pe care nu le pot pricepe, proiectul a fost respins "a priori" fara a mi se permite nici macar participarea la competitie si publicarea pe saitul lor a elementelor definitorii ale proiectului. Cu toate ca pe saitul lor se arata ca pot participa la competitie si pot obtine finantarea de 5000 euro si proiecte ce incearca sa sprijine educatia, realitatea ma face sa cred ca sprijina doar proiecte de ecologizare (ca sa nu spun de stangerea gunoaielor) refacerea unor spatii verzi sau altele de aceeasi natura. Probabil ca toate acestea reflecta limita lor de competenta. Voi cauta sprijin in alta parte, am cheltuit pana acum din banii mei personali zeci de mii de euro dar actuala situatie financiara nu-mi mai permite angajarea unor cheltuieli suplimentare. Mai multe despre acest proiect si realizarile de pana acum le gasiti pe blogul meu: Va astept! Voi reveni cu amanunte legate de organizarea taberei cu sau fara sprijinul unui potential sponsor.