Un nou inceput... (martie 2010)

Asocierea este necesara pentru ca de multe ori un cor se aude mai puternic decat o voce de solist, dar repertoriul acestui cor trebuie ales cu grija. Am spus si cu alte ocazii ca tara noastra arata acum ca dupa razboi, bande de talhari moderni devalizeaza tot ce se afla in apropierea lor, incepand cu bogatiile naturale, paduri sau lacuri cu pesti si ceea ce a mai ramas din asa zisele "bunuri ale intregului popor". Dar ceea ce este mai grav, a fost distrus sistemul educational, iar tupeul si ignoranta au devenit adevarate atuuri. Refacerea invatamantului si educarea copiilor si a adolescentilor in asa fel incat sa aiba "dragoste de carte" nu poate fi facuta de cei carora le-a fost candva lehamite sa mearga la scoala. Se repeta mereu cuvinte mari, cum ar fi "educatie de excelenta", dar multi dintre elevii de clasele I-VIII au probleme grave de exprimare sau de ortografie. O sansa a noii generatii poate fi internetul, dar acesta este infestat cu multe informatii eronate si multe capcane... Nu-mi ajunge pagina oricat ar fi de lunga, sa scriu cate cred ca ar trebui sa se faca pentru a incerca sa se indrepte lucrurile dar punctul de pornire, in mod sigur, este educatia.

Scoala de vara Generatia Urmatoare - de la vis la realitate (mai 2010)

In urma cu cativa ani, la firma BITNET CCSS srl, s-a conturat ideea construirii unui Observator astronomic in localitatea Marisel. Iar pentru ca cercetarea trebuie sa mearga mana in mana cu educatia, m-am gandit ca organizarea la Marisel a unei Scoli de vara avand ca tematica astronomia, radioastronomia si radiocomunicatiile moderne ar completa armonios aceasta idee. Iata ca in acest an (2010) Scoala de vara "Generatia Urmatoare" isi va deschide portile pentru primii cursanti.
Cine sunt primii cursanti? Elevi din Cluj care, timp de o saptamana, vor face observatii astronomice, vor asculta prelegeri pe teme de astronomie si radioastronomie, vor face adevarate lucrari de laborator care sa-i initieze in primii pasi ai radioastronomiei si a radiocomunicatiilor moderne.
Avand in vedere actualele probleme financiare din tara, probabil ca in acest an s-ar fi putut organiza doar o tabara entuziasta dar fara esenta... Aveam nevoie totusi de aparate optice mai performante si echipamente de radiocomunicatii construite cu scop didactic, asa ca am inceput sa caut sprijin de la potentialii sponsori. Si iata ca FUNDATIA DINU PATRICIU, care sprijina de cativa ani excelenta in educatie in tara noastra s-a oferit sa ne ajute. Am avut in urma cu o luna o foarte placuta intrevedere cu d-na Tincuta Baltag, careia i-am prezentat proiectul de organizare a unei tabere pilot, ca precursor al Scolii de vara. Dansa a fost foarte receptiva la aceasta idee si intr-un timp extrem de scurt m-a anuntat ca stafful Fundatiei Dinu Patriciu a hotarat sa sprijine financiar proiectul cu o suma de 5000 de euro, nerambursabili. Si astfel am inceput sa parcurg drumul concret de la vis la realitate.

luni, 3 octombrie 2011

O nesigura modificare....

Deoarece azi am aflat ca incepand de vineri 07 octombrie 2011 situatia atmosferica devine nefavorabila observatiilor astronomice in vizibil, voi incerca sa devansez actiunea programata pentru acest sfarsit de saptamana. Daca voi obtine aprobarile necesare din partea organelor abilitate ale Primariei Cluj-Napoca, maine seara, 04 oct.2011 voi instala un telescop in Piata Unirii din centrul Clujului, telescop cu ajutorul caruia cei interesati de astronomie sa poata vedea (aparent mai aproape) Luna sau planeta Jupiter. Eu credeam ca pentru un astfel de demers nu am nevoie de aprobari si stampile dar un cunoscut m-a informat ca in lipsa unor aprobari, risc o amenda de 500-1000 lei (??!!).
In alta ordine de idei, luni 10 octombrie 2011, elevi de la Scoala Brancusi vor organza la orele 14, undeva pe bulevardul Eroilor, o "agentie de turism spatial", incercand sa priveasca departe, in viitor. Voi incerca sa profit de actiunea lor si sa ma alatur lor cu cateva demonstratii de radioastronomie la nivel elementar.
Sa nu uitam ca universul este simplu, in esenta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu